Poezii care ne incanta sufletul....

[Camelia Isac]

A gasi perfectiunea cuvantului cred ca este la fel de greu ca si a picta o opera de arta, a sculpta sau orice altceva care necesita un talent deosebit. Exista poezii care aduc sentimente frumoase, care ne fac sa traim istoria sau care ne intaresc in credinta. Cred ca ar fi frumos sa adunam aici poezii care ne-au impresionat sau pe care le indragim, religioase sau nu...

[Elena-Ioana Barbu]

Stroe Constantin Slatineanu
Rugaciune

Urc spre lumina Ta nesfârsita scara,
Catre a Ta vesnicie trepte subrede sui...
Din când în când zgârie trupul câte un cui,
Mâinile batucite greu lutul îmi cara.

Între pamânt si cer nu ma plâng nimanui.
Gerul nu ma opreste, nici jarul din vara.
Nu stiu de unde vin, din ce tarâm, ce tara...
Cine mi-a dat puterea? ce datorez si cui?

Cât mai am de urcat? Sfârsitul este unde?
Nor plumburiu capatul departat îmi ascunde,
Nadejdile-mi pier, în vijelia pagâna.

Când privesti spre mine singur sunt, parasit,
De când ma tot muncesc, ma zbat! Cum n-am murit?
Cât ma tem sa nu cad... Ia-ma, Doamne, de mâna!
decembrie, 1979

[Monoranu Niccolae]

In amintirea părintelui Cleopa =

E blândă, cuvioase-ţi, moştenirea
deschisă-n lumea patimii de bine,
Împărăţia ei acum întrece-mi firea
Şi rostul de-nţeles, ce-mi se cuvine.
Ţi-e negrul port, o taină din lumină,
de cercetez a tale tâlcuri, şoapte,
şi-n euharistii tăcute dar curate
mă flagelez şi şterg, dorit, din tină.
Strădania, o fac de leac spre toate,
Iubirea o-ncrustez blazon în stare,
Dar sunt un rob păcatului... şi poate
Speranţa va-ncolţi de-a ta chemare.
Părinte, de-ţi cuprind cuminte semnul
Din monahală, caldă sfătuire,
Eu vreau ca rostul să mi-l ştiu, cum untdelemnul
Ales-îi de lumină şi Mir în mănăstire.
Acum, sihastru-s în simţirea lumii
de-aici, spre taina facerii de bine,
şi lege mi-e părinte, dor de-Naltul
ce-l coborai în stoic dar, spre mine.
Chivernisesc comoara dată, iar Eternul,
în care azi domneşti şi pentru noi,
Mă poartă în cucernic, de îţi respect îndemnul:
În suflet este Raiul, şi-n Viaţă, şi-n Apoi!
(din volumul Leagan si Vatra)
de Florentin Adrian Maftei

[Ignat Florentina]

"... Mângâietorule încununat cu spini,
Oricâte-amărăciuni am înghiţit pe cale,
Mi-s încă stupii sufletului plini
De toată mierea amintirii Tale! "
("Iisus din copilărie" - Vasile Voiculescu)

[Elena-Ioana Barbu]

Cantec femeiesc
de Adrian Paunescu

Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei langa femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste ele ce slujesc pe ei.
Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei incurcand ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbandu-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atatia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.
Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Cand cad, imbatranesc si nu mai pot.
Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele maine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decat curat si uneori copii.
Suntem veriga firului de ata
In fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile in viata
Dar e si imposibil fara noi...

[Anca-Larisa]

Tu esti tacerea credintelor mele
Pe care le risipesc si le adun din nou in mine,
Cu fiecare cuvant ce te cheama
Cu fiecare suras ce te-asteapta.
Tu esti un ochi deschis
Spre intunericul sufletului meu,
Sub ploapa caruia se zbat
Vonurile insangerate ale visurilor.
Tu esti poate insusi dragostea mea
Care crede numai in tine,
Limpezindu-si apele
In franturile surasului tau.
Iti port uneori pasii in priviri
Si surasul in joc de petale,
Iti darui zambete si-ti fur amintiri
Ascuunse in soapte domoale.
Sunt zimbet si lacrimi pe-acelasi obraz
Sunt ras si durere si vise,
Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz
Si-s trista de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sarutul furat la-ntamplare
Sint scrisul stangaci in nopti de april
Sunt prima si ultima floare
Sunt mainile tale duiase si reci
Sint noaptea ce no poti rosti
Sunt visul purtat in gand de-amandoi
Sunt miezul de noapte si norii de zi.

Eu sunt un zbor frant
O melodie de aripi neterminata,
Un pas descult pe o plaja fierbinte
Un zambet pierdut in rasul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisa dar niciodata citita,
O mana alunecand pe un pian
Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastra deschisa
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au inghetat fara rost
In ierni de asteptare.
Tu esti dimineata alba care-si lipeste
Trezirile reci si moi de geam,
Tresarandu-mi tacut in perdele
Stiind ca tu esti tot ce am.
Tu esti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsa intr-un apus de nedeslusit,
Rostagolindu-si visator chemarile
Spre alte chemari.
Tu esti cu ochii umezi
De surasul stelelor,
Ce tremura adanc de dureros in mine
Cand soaptele mele ti le daruiesc.
Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni inaintea mea,
Care te stapanesc si pe care
Incerc ingenunchiat sa o aleg in cuvinte.
Tu esti primavara cu inimi inflorite
Rasfirand crengile de cais,
In fiecare fereastra
A ochilor mei infrigurati care te asteapta.

Tu esti rasuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi ingenunchiaza furtunile
Cu tot atatea rasarituri pentru iubirea Ta.
Tu esti ploaia copacilor
In tremurul serii de toamna,
Si cantecul meu
Te leagana in brate mangaietoare.
Tu esti iarna cea pustie
Ce ma frange in fiecare despartire,
Cu ochi straini si plecari nedefinite
Spre tarmuri stinse de dor.
Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele
Care se infioara sub numele tau,
Si-si inalta miresmele
In sonoritatea alba a unei chemari.
Tu esti taria ce se ridica in copacii mei
Si le infloreste crengile,
In ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilaresc.
Tu esti cerul meu senin
Spre care-mi intorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns intrebarilor mele
Dincolo de farama de luna oprita in geam.
Tu esti pasul nehotarat
Al starzilor mele infrigurate,
Din diminetile cand te asteptam
Cu aripi inaltate in zbor si ochii inlacrimati de durere.
Te iubesc cum iubesc diminetile
Pure si adevarate care-mi urca-n vine,
Ca un cantec inchis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tau.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-si inalta culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Si greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe fruntile noastre,
Ca un cantec urias de maine
Ce ne uneste visurile.
Ma intreb de-i cu putinta
Ca tu sa ma iubesti
O ! Tu cea cu ochii albastrii
Atat de limpezi si frumosi.

"Tu esti..." de George Sovu

[Ignat Florentina]

" Prin grâul copt, pe unde-aleargă
şerpuitoarea mea cărare
Ce scapătă departe-n aur
de glorioasa înserare,

Mi s-a părut că treci, Iisuse,
precum treceai pe vremea aceea
Gustând în mers prietenia
pescarilor din Galileea.

Pe părul Tău, încununându-l,
juca o flacără bălaie
Şi soarele muia veşmântul
drumeţilor în vâlvătaie.

Vorbeai, şi inimile toate
se aninau la vorba Ta
Şi le purtai ca o podoabă
de ciucuri pusă la manta.

Că vorba Ta era mai dulce
ca rodiile din Edom
Şi-nnomenia dumnezeirea
şi îndumnezeia pe om.

Treceai...şi sângera în Tine
prigoana crudelor sinedrii.
În zări vă aşteptau gigandici,
Cu crengi ocrotitoare , cedrii.

Iar eu părea că merg în ceata
de ucenici şi ucenice,
Şi sfarăm si eu, pentru cină,
cu palmele-amândouă, spice.

Eram, socot, prea mult al lumii,
şi prea puţin al vrerii Tale
Că pământeana grijă, Doamne,
m-a-ntârziat, stingher, pe cale.

Pe-acelaşi galben grau coboară
acelaşi glorios apus,
Dar n-aud vorbele-ţi pe care
evangheliştii nu le-au spus.

Trecură veacuri, şi cu ele
că treci din nou mi s-a părut
Şi-ţi caut umbra luminoasă
în lutul moale s-o sărut."

(Nichifor Crainic - "Iisus prin grâu")