„A construi inseamna sa stii sa asezi caramida peste caramida, dar nu oricum ci pe o temelie solida”

Troparul Sf. Voievod Stefan

Aparator neinfricat al credintei si patriei strabune, mare ctitor de lacasuri sfinte, Stefane Voievod, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne izbaveasca din nevoi si din necazuri

Când a fost să moară Ştefan

Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară:
Câte braţe-n deznădejde
Către cer nu se-nălţară?

Câte jertfe la altare,
Câtă smirnă şi tămâie,
Pentru ca viteazul Ştefan
Viu şi teafăr să rămâie!

Se părea că nici pământul
Nu se-ndură să-l primească,
Pe acel ce-a fost preavrednic
Peste tot să-l stăpânească.

Şi de groază şi durere
S-a cutremurat pământul,
Ca în ziua răstignirii
Celui ce-a vestit cuvântul...

Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară.
Cine ar putea să spună
Câte inimi sângerară?

Iarnă grea ca niciodată
Şi o foamete cumplită
Se-abătură-n anul cela
Peste ţara lui iubită.

Însă nici pe patul morţii
Nu putea s-o dea uitării
Cela ce pe drept fusese
Poreclit: Părinte-al Ţării...

Lângă patul său chemându-i,
Mângâie pe toţi sărmanii,
Plâng şi îi sărută mâna
Văduvele şi orfanii.

Plâng şi-l binecuvântează,
Şi se-ntorc pe la căminuri,
Iar boierii zi şi noapte
Stau la patul său de chinuri...

Când a fost să moară Ştefan,
Multă jale-a fost în ţară:
Lângă patul său de chinuri
Toţi boierii s-adunară.

În ceardac cerând să-l ducă,
A luat în mâini ocheana,
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui, sărmana!

Şi de ce-a văzut într-însa
L-a cuprins întâi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul!

Veacuri negre, de urgie,
Şi de lupte, şi de jale,
S-arătară, într-o clipă,
Fulgerând privirii sale...

Vis e însă, ori aieve?
Dinspre Olt, urcând, zăreşte
Un vultur măreţ ce-ntinde
Aripile — şi-adumbreşte

Toată Ţara Muntenească
Şi Moldova şi Ardealul...
Vai! dar noapte şi mai oarbă
Îşi aruncă-n urmă-i valul!

Dintr-o dată, fără veste,
Faţa iar i se-nsenină:
Pâcla grea deschide iarăşi
Gene-albastre de lumină.

Pe câmpia dunăreană
Vede oşti române-n zare;
Mândru prinţ din ţări străine
Merge-n fruntea lor călare...

Cântece de biruinţă
Cresc şi umplu tot văzduhul —
Ştefan-vodă-şi dete duhul!...

Dar cu dangăt plin de jale
Mii de clopote dau veste:
,,Ştefan-Vodă al Moldovei,
Ştefan-Vodă nu mai este!"

Tristă-i mănăstirea Putnei,
Porţile deschise-aşteaptă
Strălucit convoi ce vine
Şi spre ele-ncet se-ndreaptă.



Este Ştefan. Azi străbate
Cel din urmă drum prin ţară,
Dar pe unde trece-acuma,
În măreaţa zi de vară,

Plânge dealul, plânge valea,
Plâng pădurile bătrâne,
Şi norodu-n hohot plânge:
,,Cui ne laşi pe noi, stăpâne?"

EPILOG
Patru veacuri de durere
Au trecut - şi-n noapte-adâncă
Doarme Ştefan, dar şi astăzi
Neamu-ntreg îl plânge încă.

Şi-l vor plânge codrii veşnic
Fremătând duios din ramuri,
Cât vom fi-n cuprinsul nostru
Tot iloţi ai altor neamuri!

Jalnic apele l-or plânge;
Şi zadarnic, multă vreme,
Din adânc de văi pierdute,
Triste buciume-or să-l cheme...

Însă când suna-va ceasul
De dreptate pentru ţară,
Din mormântu-i va străbate
Vârful sabiei de pară...

Şi va fi războiul mare
Între neamurile toate;
Caii, în potop de sânge,
Pân-la coame-or să înoate...

Peste noi atunci pluti-va
Duhul lui Ştefan cel Mare —
Şi vom rumpe orice lanţuri,
Vom sfărma orice hotare!

Stefane Sfinte


Stefane, Maria Ta,

Scoala-te, Sfinte,

De sub lespedea cea grea

Caci Sfintii nu au morminte.

Ti-a fost pe pamant

Crez si legamant

Slova de Evanghel

Iar in ceruri sus

Domnu-n maini ti-a pus

Sabie de-Arhanghel.


Te cheama Moldova toata

Sa-i fii parinte,

S-o gatesti ca altadata

Cu salba de-altare sfinte.

Sa-i aduci in dar

Vechiul ei hotar

Ce i-l strajuisei;

Graiul ei cel sfant

Sa se-auda bland

Pan’ la apa Tisei.


Basarabia-i pe cruce:

Azi s-o desparta

Sta-ntre fratii ei de sange

Hotar de sarma ghimpata.

Isi jeleste lin,

In pamant strain,

Bucovina chinul;

Plang batranii brazi

Ca nu mai e azi

Romanesc Hotinul.


Vino Stefan, Voievoade

Cu suflet mare,

Neamul tau de ti-l sloboade,

Vestindu-i zi de-naltare.

Lespede de crin

Te ridica lin,

Lasa sa invie

In vesmant slavit,

Cu plete de-argint,

Stefan de sub glie.


Intelegeti neamuri toate:

Stefan traieste,

L-a inviat Hristos din moarte

si-n ceruri azi Ii slujeste.

Stefane domn sfant,

Nu-nceta varsand

Lacrimi de durere,

Sa scoale Cel Bun

Neamul tau roman

La Sfanta-Nviere!

Stefane, Stefane Sfinte…

Avem


Avem o tara unde au stapanit odata

Vitejii daci, barbati nemuritori

Si unde stau de veacuri laolalta

Izvoare, vai si munti cu fruntea-n zari.


Avem troite sfinte, altare si icoane

Si candeli ard cu mii de palpairi.

Avem atatea lacrimi si prigoane

Ca ne e plin pamantul de martiri.


Avem la Putna, sfant si viu cu duhul,

Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;

Si azi de-l vom chema sa-nfranga Apusul

Va rasturna cinci veacuri de pamant.


Avem pe Brancoveanu pilda tare,

Ca pruncii lui sub sabie-au cazut

Ca sa pazeasca fara de schimbare

Credinta dreapta-n care s-au nascut.


Avem Ardealul sfant, pamantul rastignirii,

Cu tunuri sfartecat de cel viclean;

Avem Ierarhii sfinti, pe Iancu si martirii,

Pe Horea tras pe roata pentru neam.


Azi iarasi te-au suit vrajmasii tai pe cruce,

Ardeal cu trei culori impodobit,

Scriind deasupra vina ta cu sange:

Aceea ca Ortodoxia ai iubit.


Avem un rai de sfinti in temniti dati la moarte

Si aruncati in groapa nestiuti;

Dar astazi, dand pamantul la o parte,

Ies moaste sfinte-n zeghe grea de detinuti.


E jertfa lor de veacuri marturia

Ce striga din morminte pan’ la noi

Sa aparam cu ravna Ortodoxia

Si-acest pamant de Sfinti si de Eroi.