...i-am întâlnit pe oamenii Lăzii cu zestre, oamenii mari ai Celui ce creează, oamenii care L-au moştenit în sudoarea frunţii lor prin darul creării. Paşii mi s-au îndreptat cu emoţie spre această întâlnire pe calea Veşniciei. Am înţeles prin ei că Omul e născut să crească şi să creeze, purtând cu sine "chipul şi asemănarea cu Dumnezeu" în a deveni şi el creator al celor bune şi desăvârşite. I-am cunoscut pe meşterii populari din Moldova... câţiva dintre ei, dar un număr suficient cât să pricep că poarta noastră către trecut nu ne este închisă. M-am întors de la această îmbrăţişare cu sufletul suspinat de lipsa mea de vocaţie creatoare... Nu-mi găseam nici măcar în "darul de a fi profesor" chemarea spre Poarta ancestrală a tradiţiilor, a străbunilor mei... şi fără un trecut, fără un "obiect al creaţiei" din acest Astăzi, mă vedeam un trecător rătăcit prin lume...
Poate, nu întâmplător, mi se oferea acest dar al înţelegerii chiar acum, când la Evanghelie părintele mi-a vorbit despre "fiul risipitor"... un risipitor m-am trezit şi eu, cu ochi mari şi trişti...
...căutarea aceasta din Prezent mi-a deschis aripi către înţelegerea fiinţei mele. Profesorul din mine, cel care predă copiilor basmul, şi le vorbeşte despre creaţia populară, poate fi (asta pentru că nu a devenit încă) un "meşter popular al cuvântului"... Dacă el sau altul modelează lemnul şi naşte culoarea, atunci vocaţia mea trebuie să fie cea vorbită, cuvântul popular al străbunilor trebuie "prelucrat" cu mâinile fiinţei mele.
Mi-am amintit de o oră de acum câteva zile. Discuţia era despre Povestea lui Harap-Alb...
"...trebuie să înţelegeţi, dragii mei, că poporul nostru a păstrat în cuvântul său, în basmele, legendele, doinele, cântecele şi colindele noastre, toată esenţa credinţei creştin-ortodoxe... Astfel, Harap-Alb nu este un oarecare, un om care-şi caută un drum... ci este fiul Omului, cel care aleargă după Împărăţie. Păcatul şi neascultarea l-a îndemnat să asculte de Spân (chipul îngerului căzut, androginul) şi mezinul nostru alegând confortul şi răcoarea din fântână s-a coborât în cele din adâncurile pământului, în întuneric, şi a devenit astfel sluga celui Viclean. Ieşind în lumină, a trebuit să poarte cu sine, tot drumul, ascultarea de demon. Şi cum păcatul nu poate să moară decât prin Moarte, Harap-Alb învaţă să moară... şi primeşte în finalul basmului Învierea sa... Omul acesta a învăţat "calea Golgotei" şi ne învaţă şi pe noi... în drumul său, primeşte în preajma sa oameni neputincioşi, cu defecte, acel Gerilă, Păsărilă, Ochilă şi ceilalţi sunt defectele umane reprezentate de cele cinci simţuri. În ele mezinul nu a văzut defectul, ci virtutea... Ce exemplu de sfinţenie mai doriţi?"...
Da, asta trebuie să învăţ şi să caut... să devin creator, meşter al cuvântului popular şi al Cuvântului....
...nu-mi trebuie lemn, pânză, culoare ...am suflet şi inimă născută în poporul Român.
Cuvinte cheie :
Partajare
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români !
Alătură-te acestei reţele sociale